"Da mai...suntem oameni mai gresim si noi"...era o vorba, dar nici chiar in halul asta...ce se intampla cand gresim intentionat, cand vrem sa facem sa sufere pe cineva anume, cand ne place sa distrugem vieti doar printr-o simpla rotatie a titirezului vietii, cand ne place sa "tepuim"...nu-i asa ca e frumos? Ce specimene de oameni sunteti, unde va este onoarea, unde va este demnitatea, unde va este educatia, unde va este "unde"?
Suntem facuti tot mai mult din ura, ne place sa radem de toate caprele si toti tapii vecinilor, ne spunem mereu "l-am facut pe fraier", dar oare undeva, candva nu se intorc toate? Nu veti plati sub o forma sau alta fiecare moneda a suferintei, fiecare lacrima de sange, fiecare strop de durere pricinuita sufletului ranit? Ati uitat de unde ati plecat si cum va cheama", era un vers...care merge si acuma foarte bine...cine sunteti voi sa judecati in halul asta? Cine sunteti voi sa va atribuiti absolutul? Cine sunteti voi sa va ridicati? Cine sunteti voi sa faceti pe nevinovatii? Cine sunteti de fapt? Niste nimicuri mult prea mici, dar care vreti sa ramaneti in picioare...va veni si vremea suferintei voastre si vai de voi aceia, vai de voi, vai de voi, vai de voi...inchei aici ceva ce nu are sfarsit, pentru ca demoni de oameni vor fi mereu, din pantece pana in groapa, vor vrea sa joace pe scena vietii voastre, dar pana la un punct...si mare va fi bucuria cand voi, acei voi nu veti mai reprezenta nimic pe pamantul asta decat praf si pulbere...amin...am zis!!!
"...demoni de oameni" imi aminteste de vorba bunicilor: "Ehe, demult oamenii erau mai buni, de asta umblau demonii sub chip de Muma Padurii si-i pocea pe care cum, da acuma s-o mutat toti in oameni, de asta merge asa in lume"...asta venea ca explicatie terifianta la intrebarea "Da acum de ce nu mai exista Muma Padurii?" fata/baba cu parul lung si imbracata ciudat, cu privire ce arunca rautate si durere, care umbla noaptea pe la casele oamenilor si ii speria sau era auzita urland prin paduri...povesti pe care le ascultam cu drag si teama de la bunici, mereu aceleasi, mereu aceeasi intrebare, mereu acelasi raspuns, mereu acelasi sentiment.
RăspundețiȘtergere